Centrul Contact a instruit asociațiile comunitare locale în domeniul colectării de fonduri

Circa 20 de persoane din localitățile beneficiare: Ciorești, Măcărești, Sculeni, Ciuciuleni, Ivancea, Peresecina, Ruseștii Noi, Ermoclia, Gura Galbenei si Zaim au fost instruiți la sfârșitul lunii aprilie, curent, în domeniul colectării de fonduri.  Instruirea a fost organizată în cadrul programului de consolidare a capacităţilor organizaţiilor comunitare beneficiare ale Programului Comun de Dezvoltare Integrată (JILDP/UN Women).

 

Moderatorii sesiunii, Valerian Tăbîrțăși Silvia Strelciuc, experți-facilitatori ai Centrului CONTACT au discutat împreună cu participanții despre activităţile de colectare a fondurilor în organizaţiile neguvernamentale, identificarea şi valorificarea resurselor interne și externe ale organizaţiilorși mobilizarea acestora în sprijinul păturilor socialmente vulnerabile, persoanelor cu dezabilități şi altor categorii de beneficiari. Au fost precizate metodele utilizate în colectarea de fonduri, dar și tipurile de donator.

În cadrul seminarului participanții au învăţat cum se elaborează şi se implementează strategii de colectare de fonduri, au studiat practici de succes în domeniu din diferite localități ale Republicii Moldova.

Un alt aspect abordat a vizat legislația în domeniu, transparențași principiile etice în procesul de colectare

Următoarele instruiri în cadrul acestui proiect, vor avea loc pe 6-7 mai în incinta Centrului Contact și vor aborda tema „Ciclul de proiect și scrierile de proiect”. Participanții sunt reprezentanți ai ACL din Pârlita, Cărpineni, Gotești, Iargara, Mingir, Sărata Galbena, Congaz, Vulcănești, Răzeni, Schinoasa, Rețeaua Femeilor și rețeaua Fetelor Rome

În total în cadrul programului de instruire vor fi consolidate capacitățile a 60 de reprezentanți ai asociațiilor comunitare beneficiare ale Programului Comun de Dezvoltare Integrată (PNUD/UN Women în domenii ce țin de managementul de proiect, colectarea de fonduri, monitorizarea și evaluarea proiectelor, comunicarea și relațiile publice în organizații, rețele, lobby și advocacy, serviciile sociale și antreprenoriatul social. 

Persoana de contact Vasile Cioaric, coordonator de programe – 022 23 39 47

Descarca comunicatul aici

Chisinau, str. Bucuresti, 83      +373/022/233946     Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.