- Creat: Miercuri, 23 Ianuarie 2019 09:50
Centrul CONTACT a desfășurat la 14 decembrie, procedura de semnare a contractelor de grant acordate localităților beneficiare ale proiectului „Sporirea transparenţei administraţiei publice locale în Republica Moldova prin implementarea politicilor participative”, finanțat de Fondul pentru Democrație al Națiunilor Unite (The United Nations Democarcy Fund - UNDEF).
În cadrul evenimentului au fost prezentate metodele de conclucrare dintre administrația publică locală, asociația obștească și grupul de cetățeni activ creat în fiecare localitate beneficiare. La fel, au fost explicate condițiile de raportare narativă și financiară, actele și documentele necesare pentru raportare. Participanții au făcut un schimb de păreri privind modalitățile de realizare a planurilor de acțiuni, de asigurare a vizibilității și a durabilității activităților din proiect, precum și despre sinergia cu alte proiecte, planuri și strategii în curs de implementare în comunitățile-țintă.
Principalii gestionari ale celor 30 de minigranturi sunt 11 ONG-uri active, dornice să facă transparență și să participe la viața publică a comunităților, APL și grupurile locale de inițiativă din 10 localități beneficiare din nordul, centrul și sudul Republicii Moldova.
Coordonatorii proiectului a venit cu o serie de recomandări, îndrumări metodice la implementarea cu succes a proiectelor de aprofundare a transparenței și asigurarea accesului la informație. Activitățile care urmeză a fi implementate în localitățile beneficiare ale proiectului sunt: crearea posturilor locale de radio ,desfășurarea unor audieri și dezbateri publice, transmisiuni în direct ale ședințelor publice, participarea la ședințele consiliului local, editarea unor buletine informative, crearea și menținerea paginilor web ale localităților, etc.
Prin realizarea acestor minigranturi în cele 10 localități beneneficiare ale proiectului, Centrul CONTACT își propune să instituie noi căi de comunicare dintre cetățeni și administrația publică locală, menționează, Liliana Porumb, coordonatoare de proiect.
Proiectul își propune drept scop sporirea nivelului de transparență în activitatea autorităților publice locale prin elaborarea, promovarea și adoptarea în mod participativ a politicilor publice locale, elaborarea și implementarea unor planuri locale de aprofundare a transparenței și de asigurare a accesului cetățenilor la informațiile de interes public.
Pentru detalii sau informații suplimentare: 022 233948 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Persoana de contact – Liliana Porumb, coordonator de proiect.
Chisinau, str. Bucuresti, 83
+373/022/233946 